Sau cum să îți alegi gânduri care te suțin.
Te surprinzi deseori că ești prinsă în vâltoarea gândurilor negative? Când ai mai multă nevoie de tine, vocea ta interioară este mai critică de cât oricând? Simți că ți-a slăbit dorința de a schimba ceva, de a încerca altfel? Am ales să îți vorbesc azi despre una din căile mai ușoare prin care îți poți antrena mintea să lucreze în favoarea ta preluând controlul și crescându-ți auto-eficacitatea – AFIRMAȚIILE POZITIVE.
Probabil ai auzit si tu că afirmațiile pozitive te pot ajuta să îți crești încrederea de sine, să atingi obiective și chiar să trăiești o viață mai bună.
Primul pas este să acționezi diferit față de cum ai facut-o până acum și să schimbi pe cât posibil discursul intern cu unul mai blând și încurajator.
Ce sunt și cum le folosim.
Afirmațiile sunt declarații pozitive care te pot ajuta să depășești auto-sabotarea și gândurile negative. Acestea trebuiesc repetate în mod regulat dar mai ales trebuie să crezi în ele pentru ca schimbarea sa poată avea loc.
Așa cum te antrenezi la sală cu consecvență pentru a avea o condiție fizică foarte bună, poți considera afirmațiile un fel de antrenament al minții.
Munca interioară făcută până acum mi-a arătat că viața este grea sau ușoară pentru că așa aleg eu să o văd. Convingerile limitative de genul: Nu sunt suficient de bună, de deșteaptă, de pregătită, de iubibilă mi-au scos în cale acele experiențe și oameni care întăreau aceste convingeri. La un moment dat, după multă auto-observare am incept antrenamentul – am ales să îmi spun o altă poveste formată din afirmații care mă serveau și ajutau.
Dacă și tu simți că dialogul interior nu te susține, că nu mergi înainte, că orice faci nu te satisface, că nu ești suficient de’_’, oprește-te o clipă și respiră – ia-ți o pauză. Observă ce gânduri îți trec.
Apoi de ce nu, încearcă să alegi ce îți spui.
Afirmațiile pe care le folosești trebuie să fie credibile. Trebuie ca tu să le crezi. Așa că nu folosi opusul a ceea ce simți, s-ar putea de fapt să te facă să te simți mai rău – vei da de rezistență, totul îți va părea fals și forțat.
Începe cu ceva ce se simte real pentru tine. Nu toate aspectele tale sunt negative, găsește-le pe cele pozitive. Gândește-te la trei momente în care te-ai simțit mândră de tine, când ai făcut ceva bine sau când ai făcut pe cineva să zâmbească. Scrie pe o foaie: Sunt foarte bună la…, Iubesc să…
Apoi fă din acestea afirmațiile tale zilnice.
Sunt pregatită și dornică să atrag lucruri minunate în viața mea.
Îți las aici câteva exemple de afirmații care au mers pentru mine:
- Am reușit să ajung până aici și sunt măndră de mine.
- Acesta este doar un moment din viața mea și nu definește cine sunt.
- Aceasta este doar o experință izolată, nu durează o viață întreagă.
- Lucrurile se vor înbunătății
- Acestea sunt doar gănduri. Eu însă determin ce aleg să simt.
Le poți folosi dacă îți dorești o schimbare pozitivă în viață, sau dacă vrei să:
- Îmbunătățești stima de sine
- Crești încrederea în tine înainte de prezentări sau întâlniri importante
- Schimbi un obicei nesănătos
- Finalizezi proiecte începute
Modul în care funcționează afirmațiile pozitive este că schimbă dialogul interior. Ele înlocuiesc vorbirea de sine negativă, cu gânduri pozitive încurajatoare.
Îndrumări: Folosește timpul prezent, scrie într-un mod pozitiv, fii specific, clar și concis, scrie ceea ce vrei să fie adevărat ca și cum ar fi deja adevărat. Fă ca afirmațiile tale să fie orientate către objective.
Ex: Sunt în continuă creștere și dezvoltare, Sunt flexibilă și capabilă să mă adaptez la diferite circumstanțe.
Gândurile pe care le ai îți modelează mintea. Mintea îți controlează acțiunile. Acțiunile îți modelează viața.
Repetând zilnic afirmații pozitive poate că nu va face ca anxietatea și neîncrederea în tine să dispară ca prin minune. Dar practicând cu perseverență s-ar putea să schimbe felul în care te vezi pe termen lung. Mai presus de toate, nu uita că este o practică ce solicită minim efort din partea ta dar care poate avea beneficii neprețuite.
Poți schimba povestea acum. Spune-ți una care te susține.
Aș fi tare curioasă să aflu care a fost experința ta cu afirmațiile. Dacă simți, te invit cu drag să împărtășești cu noi în comentarii.
***
Dacă vrei să afli mai multe despre poveștile și strategiile create în copilărie și care îți afectează încă prezentul, programul BECOMING YOURSELF ar fi cel pe care ți-l recomand din inimă. Trimite-mi email cu intenția ta de înscriere pe adresa [email protected] și îl poți începe imediat.
Îți mulțumesc pentru timpul tău.
Cu tot dragul,
Mariana.