Felul în care te îmbraci poate influența starea ta de bine

Dar dacă există o modalitate rapidă și accesibilă de a-ți ajuta starea de bine și care se află chiar în dulapul tău ai fii curioasă să știi mai multe? Aruncă te rog o privire la ceea ce porți astăzi – care au fost considerentele tale când ai ales acea cămașă, rochie, etc?

Relația dintre modă și mental health nu este discutată pe larg, dar este ceva la care mi-am dorit mereu să arunc o privire. 

Am fost pasionată de haine de la o vârstă foarte fragedă, când am început să creez ținute pentru păpușile mele. Mai târziu, în anii adolescenței, am devenit conștientă de impactul pe care hainele îl pot avea asupra felului în care mă simt, dar și asupra modului în care eram percepută de ceilalți. Deoarece familia mea nu-și putea permite prea multe, deseori mă simțeam rușinată și nesigură pe mine că nu pot purta haine în trend ca majoritatea prietenilor mei. M-am adaptat la situație începând să îmi creez propriile haine așa cum obișnuiam să fac pentru păpușile mele – am început să transform ceea ce aveam deja în articole unice. 

Astăzi sunt un conscious dresser – folosesc în mod conștient haine care îmi cresc încrederea de sine, care mă ajută să mă simt mai plină de energie, mai feminină și mai relaxată în funcție de ocazie. Îmi aleg ținuta de zi cu zi fiind conștientă de cum mă simt și mai ales de cum aș vrea să mă simt, ce mesaj vreau să transmit lumii exterioare având în vedere evenimentele la care particip sau oamenii pe care știu că îi voi întâlni în acea zi.

Să adaug ceva știință la asta.

Universitatea Northwestern susține că purtarea anumitor articole de îmbrăcăminte îți poate afecta starea de spirit. Studiul sugerează că ceea ce porți poate avea o semnificație simbolică influențându-ți felul în care gândești prin puterea sugestiei. Vezi întregul studiu aici

Tot ei au venit și cu termenul de enclothed cognition – purtăm haine, astfel încât să putem fi percepuți într-un anumit fel. 

Când sunt purtate conștient, cu scop, hainele au impact direct asupra stării noastre psihologice. De exemplu, halatul de laborator este asociat cu inteligența și gândirea științifică. Potrivit cercetătorilor, caracteristica simbolizată de o haină albă de laborator atunci când o porți va avea un impact pozitiv asupra performanței tale. 

Dimineața, prima persoană căreia îi prezinți ținuta cu care vei ieși în lume ești tu. Care ar fi prima ta impresie despre tine, dacă te-ai putea vedea?

Informațiile vizuale sunt procesate în câteva secunde, aspectul general – îmbrăcăminte, coafură, machiaj, igiena personală – va contura o impresie. Acest lucru îți va afecta interacțiunile cu ceilalți, dar mai ales cea mai importantă relație – cea cu tine însuți. Cu fiecare ținută, intenționat sau neintenționat, comunici non-verbal cu lumea exterioară.

Dacă suferi de o boală mintală gravă, să cauți ajutor profesional precum un psiholog sau doctor psihiatru este posibil ceea ce ai nevoie, moda este puțin probabil să te ajute.

Cu toate acestea, poate funcționa foarte bine pe lângă celelalte opțiuni de tratament. 

Câteva moduri în care hainele ne pot influența negativ sănătatea mintală:

  1. Dacă ai o credință limitativă, cum ar fi „Nu sunt suficient de” (nu merit) – vei avea tendința de a compensa excesiv, astfel încât să te poți ridica la standardele celorlalți. Îți vei conform a stilul astfel incat sa te simți acceptată de ceilalți sau vei încerca cu disperare să atragi atenția. Acest lucru poate duce la lipsa de autenticitate și prietenii superficiale.  
  1. Porți haine pe care ceilalți le aleg pentru tine  
  2. Haine care dau mesajul „Nu-mi pasă”
  3. Hainele incomode

Cum îți poți susține sănătatea mintală folosind hainele în mod conștient:

  • Crează-ți garderoba ca expresie a personalității tale si a impactului pe care vrei sa-l ai. Mergi singură la cumpărături (fără prietene, mamă, soț, etc) – cumpără ceea ce te face să te simți bine.
  • Inspiră prin modul în care te prezinți. Fast Fashion poate fi tentant și convenabil, dar se aliniază cu valorile tale?
  • Uită-te în dulapul tău – ce haine ai purtat la ultima întâlnire în care ai dat pe spate audiența? Ce haine nu te face să te simți atât de bine când le porți? – construiește-ți o garderobă pe care o iubești – pentru a ajuta asta scrie trei cuvinte care descriu cum vrei să te facă să te simți hainele tale. Când identifici sentimentele, va fi mai ușor să îți alegi hainele. 
  • Aliniază-ți stilul cu valorile și convingerile tale. 
  • Hainele în culori vii, vibrante sunt adesea asociate cu fericirea, veselia și energia. Distrează-te și iubește viața. 
  • Depune efort în fiecare zi – în unele zile, să fii atență la ceea ce porți, poate fi cea mai dificilă sarcină, dar crede-mă – să îți aloci timp pentru a îmbrăca haine care te fac să te simți prezentabilă poate fi transformator.  

Știu că dacă mă îmbrac în modul pe care îl percep ca fiind potrivit pentru eveniment/sarcină, mă concentrez mai ușor. Mă pune într-o stare de spirit mai pozitivă. Sunt mai productivă și iau decizii mai bune. Care este experiența ta?