Ți-e teamă de Schimbare, de Incertitudine? Nu știi încotro să o iei pe plan profesional? Te intrebi dacă să rămâi angajat sau să iți deschizi o afacere dar frica de necunoscut te convinge să rămâi în zona de confort?
Experiența m-a învatat să Aleg din cine sunt în acel moment, cu focus pe cine aș putea să Devin, dacă dau voie Noului să își facă loc în prezentul meu. Frica, mi-e prietena bună, mă avertizează, are rol de protector dar știu că și dacă plec urechea
la cuvintele ei prea mult, s-a dus pe apa sâmbetei curajul de a mai face ceva.
Nu am facut lucruri mărețe dar pe cele pe care le-am facut știu că m-am străduit să le fac cât pot eu de bine. O zic și mulți dintre cei care mi-au pașit prin viața profesională.
De la angajat la antreprenor și ..din nou angajat – (mai nou pe cont propriu iar 🙂 iți povestesc azi cum am parcurs acest drum și despre darurile obținute atunci când mi-am urmat fie inima fie rațiunea cu cerințele ei pragmatice. Au fost alegeri bune sau nu? Nu pot spune, cert este că din tot ce am ales să trăiesc am rămas cu oameni, amintiri și experiențe de neuitat.
Așadar:
Nu știu tu cum ești dar la mine când venit vorba în copilarie despre “ce vreau să mă fac când voi fi mare”, lucrurile erau complet neclare. Măream ochii și îngânam “balerină”. ..ba..gimnastă, ba.. creatoare de modă. Aveam niscaiva înclinații artistice dar rămase la nivel de vis, așa că am început să caut năucă peste ani acel ceva care mi se potrivește mie. Am pictat, creat haine pentru papuși .. și pentru mine, mai târziu, am făcut ceva sport dar nimic nu s-a lipit de mine cu adevarat. Îmi plăcea să citesc, era hobbyul meu preferat, dar nu știam să pot face carieră din asta, pe atunci.
Port în suflet, balerina, soprana, designerul vestimentar, pictorița, actrița, așezate toate cu grijă în sertărașul cu inscripția “visuri neîmplinte”. Nu am atașat regrete, căci m-am antrenat să dansez cu viața – supusă chiar unui antrenament dur pentru a-mi coordona pașii și a mă lăsa purtată de ritmul ei. Mi-am creat haine cu stil.. smucit – al meu propriu, am dat culoare locurilor pe unde m-am aciuit, mi-am pus gândurile pe pânză ca hobby de câte ori am avut ocazia iar actoria am dus-o la rang de artă jucând în propria-mi viață rolurile multiplelor mele personalități.
Schimbări am facut cu duiumul pentru că… nebunia vârstei (zic asta încă la 44 de ani nu numai la 14, 20, 30) :)) și personalitate by default 🙂
Psihologia a fost dragoste la prima vedere și singura pasiune care nu s-a stins din adolescență și până în prezent. Deși asta citeam și cu asta mă hrăneam, convingerea limitativă că nu sunt suficient de bună, de deșteaptă, nu mă lăsa să și urmăresc o diplomă în acest domeniu. Așa că m-am dus și am studiat, safe, la Școala de Artă secția design vestimentar – un an de desen, pictură și Istoria artei.
Sar puțin in timp și vă duc pe la 21 de ani…
Cu capul sprijinit între palme pe biroul notariatului la care îmi ‘târam’ zilele de muncă, îmi frământam creierii cu: “Ce Dumnezeu aș putea eu să fac ..să nu mai lucrez pentru altcineva?”.. .
Să am un “serviciu sigur” era visul familiei mele și al multora din anturajul meu dar foarte departe de a fi și al meu. Simțeam că mi se strânge sufletul. Era clar că nu mi se potrivea ..
Aș fi putut să îmi dau seama și mai devreme după viteza cu care spuneam Da! fiecarei oportunități de a mă exprima diferit, mai liber. Și vă duc aici cu doi ani înapoi..
Stând sprijinită de pervazul ferestrei magazinului de metraje al mătușii mele pe care o ajutam in timpul liber, visând la cai verzi pe pereți (altă practică preferată de-a mea) aud deodată:
– Nu ai vrea să lucrezi pentru mine? Am o firmă de contabilitate și disponibilitatea de a te învăța tot ce știu! Era directoarea fiscului din orașul în care locuiam.
Aveam doar 19 ani dar de câte ori venea îi făcea plăcere să schimbăm câteva vorbe împreună.
Ok..am mărit ochii gândindu-mă ..ce aveau cele două, contabilitatea și desenul, în comun? Mai nimic, dar cum altfel să îmi echilibrez emisferele celebrale? Partea rațională trebuia și ea dezvoltată cumva 🙂 ..Mi-a luat vreo..două secunde să mă hotărăsc, să ridic din umeri și să spun răspicat:
– DA! Mi-ar placea!
Eu și cifrele în aceeași ‘propoziție’, pfuahaha, era de tot râsul. Dar să știi că m-am descurcat de minune…pana la urmatorul Da. Asta a fost la șase luni după dialogul de mai sus, când unui suflet drag mie, i s-a oferit un job de către Primărie ca și asistent social – cu condiția să plece în două zile la București pentru câteva luni de formare/studiu. Cine credeți că s-a prezentat înfiptă la post a doua zi, când draga mea verișoară m-a anunțat că nu va accepta acest post? Mda, tot eu.
Expresia Doamnei Secretar a fost de neprețuit :)), cu ochii ieșiți din orbite, neștiind ce să creadă, a reușit totuși să îngâne:
“Nu cu tine am vb ieri…!
– Știu..dar eu sunt disponibilă să plec mâine la București, ea nu. Eu îmi doresc acest job foarte mult și nu am de gând să plec de aici fără!
Nu știu dacă a ezitat între NU si Da, între a mă da afară sau nu…
:)) Cred că era în stare de șoc..mi.a dat jobul în loc să mă dea afară pe ușă :)).
Eram în extaz. Aveam să studiez în cadrul Facultății de Psihologie și aveam să fiu și plătită pentru asta, cu multi bani. Mai mulți decât știam să gestionez clar. Păcat că a durat doar o vară. Reîntoarsă la primărie, jobul avea să fie plin de satisfacții de tot felul, mai puțin financiare. Îmi permiteam un bilet dus-întors Medgidia-Mangalia și un deodorant, asta îmi amintesc – cum aș putea uita :). Era proiect în colaborare cu un ONG, a cărui intenție vizibilă era onorabilă. Exista un Centru de recreere pentru pensionari, organizam excursii și împărțeam ajutoare persoanelor în vârstă nevoiașe. Nu mi-a luat mult sa observ că banii cei mulți nu ajungeau deloc la cei nevoiași dar nu dezbatem asta aici.
Am zis da unui job la notariat, nu mult după, pentru mult mai mulți bani, loc în care am învățat lucruri complet noi și m-am bucurat de o atmosferă super relaxantă. Când m-am căsătorit, la un an după, șefa mea mi-a găsit un alt job la un notariat în Manglia, oraș în care m-am mutat în 1999 la trei zile după nuntă. Are Universul ăsta căile lui, mi le-a pus în drum pe toate atunci când am avut nevoie. Dar și eu am avut curajul să spun Da la tot ce mi-a fost trimis.
Revenim… la notariat anul 2000
Vă mai amintiți, da?..tristă la birou, cu capul între palme, sătulă de muncă multă pe bani puțini…
Plină de gânduri, parcă îmi și vedeam tot viitorul deja scris: job călduț, fără posibilitatea de a învăța ceva nou, de a promova, plafonată, atitudine acră de funcționară plictisită și nemulțumită..măritată proaspăt așteptând să fac și să cresc copii pe care să îi trimit la rândul meu la un serviciu sigur, pentru a-mi satisface eu angoasele legate de nesiguranța traiului lor. Pff, gândul asta era cumva de neacceptat..
Nevoia mea de libertate mă împingea către Schimbare. Sufletu-mi tânjea să exploreze, să se aventureze. Stătusem locului prea mult timp.
Așadar, ridic capul dintre palme, la birou.. și pun mana pe Pagini aurii (știți cartea aceea groasă, galbenă, cu numere de telefon :))..). Îmi pun intenția, mai mult în joacă, înainte de a o deschide ..să mă inspir..să văd ce altceva aș putea face. Deschid. Școli de coafură. Toată pagina. Îmi ia vreo două minute de reflecție..Coafor?? Hmm! N-a fost visul vieții mele…însa latura mea creativă a strigat: Pot!! Am încercuit două numere de telefon și cum era pauza mea de masă..sub privirile nedumerite ale colegelor mele am fugit la Judecătoria de lângă, să sun de la ..da.. telefonul public cerând informații de la mai multe școli de coafură.
Am trăit o lună cu cartofi să strâng bani de școală, determinată fiind să imi deschid propria afacere. Mi-am prezentat demisia într-o zi însorită de mai, cu inima bătând precum toba șamanică a lui Cătălin. Restul e poveste :)).
În luna Noiembrie a aceluiași an îmi deschideam Coaforul. Cu bani imprumutați și multe caruțe de curaj. Una dintre cele mai frumoase experiențe. Acolo am crescut, acolo am legat prietenii de suflet și tot acolo mi-am trăit intens darurile (aceea de a mă exprima creativ, aceea de a dărui Frumos și Stări de Bine, de a învăța despre celălalt și mai ales despre mine). A fost perioada cea mai prosperă din viata mea. Perioada în care mi-am construit ‘viața ideală’, reușind până la vârsta de vreo 26 de ani să am deja casa visată și înca una, plus trei masini, plus vacanțe de două trei ori pe an. Casa o construisem cu trei dormitoare pentru trei viitori copii. Ce mai, îmi trăiam Visul la o vârstă foarte fragedă.
După vârsta de 30 aveam să experimentez și Pierderea dar și asta este o altă poveste.
Din Cădere mi-am dat seama de Puterea pe care o dețin. Și mică nu era.
Am închis și deschis salonul de șase ori cel puțin. M-am reinventat de tot atâtea ori. Pe lângă, au mai prins viață la un moment dat un Plafar, alt proiect făcut cu inima și o asociere timidă cu un restaurant.
Am învățat că Schimbarea e singura Constantă în viață. Ceva ce nu mă sperie, ba mă atrage. Frica da, era prezentă dar nu m-a oprit niciodată.
Din frică am ‘fugit’ la un moment dat în Franța. Dar din această ‘fugă’ m-am ales cu împlinirea unui vis mai nou, formarea ca si Instructor de Yoga (poveste pe care o gasesti aici). O lună intensă de lucru atat fizic, mental cât și emoțional.
Pentru a nu știu câta oară am luat-o de la capăt, urmându-mi chemarea sufletului, ..căci dorințele sale le-am urmat mai mereu..ignorând siguranța și părerile împotrivă ale celorlalți.
Așa am deschis următorul proiect de suflet – Yoga Balance Studio.
Prima locație
Aici mi-am dat voie să manifest cu bucurie rolul de profesor și umil elev în același timp. Este locul unde am învatat să observ, să ascult, să simt care sunt nevoile grupului, am învățat multe despre manifestarea tiparelor comportamentale conștiente sau inconștiente ce se desfașoară acolo pe salteluță și de asemeni sa ‘citesc’ mesajele ‘transmise’ de corp.
Studioul de yoga l-am închis și redeschis de cel puțin 3 ori.
Nu mi-a fost ușor. Dar Bucuria ce mă însoțea făcând ce mă pasiona îmi dădea aripi.
Doamne ce am mai iubit acest proiect.
Dar cum sufletul meu este apă..vrea sa curgă..
Am încheiat și aceasta etapă, am ales un alt drum și am îmbrațișat iar..Noul.
Cumva îmi apare în minte imaginea unei corăbii cu panze..când mă gândesc la mine.
Am lăsat în urmă rădăcinile, proiectele și am luat drumul vestului. Iar.
Țara adoptivă actuală m-a îmbrațișat strâns cu energia Mamei.
Pentru prima oară, după 20 de ani, nu am mai simțit să îmi fac planuri pentru o nouă afacere așa cum am făcut mereu, pe oriunde am umblat. Și bine am facut. Am început să învăț despre Ușor și am constatat că imi venea al naibii de greu. Mi-a arăt-o și corpul cand m-am apucat de Tai Chi. Mă enerva Usorul :)), trebuia să fie cu Greu ca să simt satisfacție, relaxare.. iar cand am înțeles convingerea din spatele comportamentului ..i-am făcut loc.
Ușorul a venit și sub forma primului job ce mi-a ieșit în cale, pe timpul orelor de școală. Mai bine de atât nu se putea. De fapt ba da. Jobul în sine. Consumer scientist..nu e relevant și nici nu pot intra în amănunte, e puțin secret :). Implică sigur cafea :), timp de citit, studiat, scris ..timp pentru gândurile tale.
Angajat, pentru prima oară după mai mult de 20 de ani.
Și nu am ales rau. Anul 2020 a închis sau a dat bătaie de cap multora dintre studiourile de yoga de aici, că tot ma batea gandul..sa deschid, să colaborez..
Am ales conform valorilor mele valabile într-un anumit moment al vieții mele. Cât timp Independența, libertatea au fost în capul listei, am ales să am afacerea mea..cu toată bătaia de cap din spate. Când Ușorul a devenit prioritate, am ales acest job și studiul, am ales să completez cunoașterea empirică acumulată, prin aprofundarea teoriei ce ține de cunoașterea psihicului uman. M-am întors la pasiunea mea inițială, provocând convingerea-mi limitativă că “nu sunt suficient de…” studiind ceea ce mi-a placut dintotdeauna – psihologia.
De fapt în toată această călătorie de la 19 la 44 de ani un lucru a fost constant – pasiunea mea pentru sufletul Omului și cum pot aduce/manifesta Eu Frumosul, Autenticul in relația cu celălalt.
Am pus Iubire și Frumos în tot ce am făcut chiar și in locurile unde mi-a plăcut puțin. Atentă la ce îmi cere sufletul am știut când ceva se încheie și este timpul pentru altceva.
Schimbarea, curgerea cu viața îmi priește. Mie.
Schimbarea a fost singura constantă din viața mea și e drept mult timp am forțat-o.
Am învătat acum să mă bucur de libertate chiar și în prezența limitelor.
Sunt apă curgatoare. Nu trebuie să mai știu încotro mă duc, nu mai încerc să controlez cursul ci doar mă bucur de călătorie.
Părți noi din mine, ce le descopăr prin locurile pe unde trec, pe unde mă opresc, în oamenii pe care îi întâlnesc și în care mă oglindesc, sunt darurile acestei Călătorii.
Curg încă. Iar cursul se schimbă mereu.
Schimbarea îmi bate la ușa. Din nou. Deschid.
– Bine ai venit, NOUA mea Viață!