Războiul Subpersonalităților!

Mult timp în interiorul meu a fost Război.

Părți din mine, pe care am să le numesc aici Subpersonalități, veneau la recunoaștere, cereau să se facă văzute, revendicându-și locul principal, fără ca eu să îmi dau seama măcar de “jocul” lor. Intrau adesea în conflict și de obicei cea mai puternică, într-un anumit context, câștiga și se prezenta la Manifestare.

Mi-a luat foarte mult timp să le “văd”, să înțeleg fiecare ce vrea și care-i este rostul. Cu Observatorul activ, am devenit conștientă cum mă atașam de cate o subpersonalitate, identificându-mă cu ea, manifestand acel…Rol și perfecționându-l cu măiestrie.

Eul Conștient a început să negocieze și să se comporte ca liant între toate aceste voci interioare haotice, invitându-le la masa negocierilor.

Sătule și ele, ca și mine, de conflicte, aceste părți au invatat să își cunoască darul și contribuția la Întreg, dar mai ales să se accepte și să conviețuiască în Pace.

Astfel pe rând..

“Mădă drăguța”..(ce intra în conflict cu aproape toate celelalte părți) a învățat să o accepte pe Mădă cea furioasă, căutătoare de conflicte. A înțeles că aceasta căuta doar să se înțeleagă, să se facă auzită și să stabilească limite, pentru a nu fi rănită, chiar dacă nu știa cum încă.

Mădă cea fricoasă căreia îi plăcea siguranța, îi plăcea “acasă”, îi placea “cunoscutul” intra în conflict cu Exploratoarea, dornică de a gresi, de a experimenta. A ințeles că fără aceasta nu putea să învețe, să se dezvolte. Exploratoarea a învațat să nu se mai ascundă ci să se iubească. Și-a ințeles rolul. Fără ea evoluția Întregului ar fi fost lentă spre.. deloc.

Mădă “credincioasa” intra în conflict cu Spirituala, cu Agnostica și cu toate parțile care-i dărâmau fragila credință. A ințeles că toate erau mânate de același scop..Să cunoască Adevarul.

Melancolica și-a acceptat “călătoriile’ și “evadările” în astral, în lumi fantastice, magice întelegând că fără ea Întregul nu ar fi făcut față atât de ușor Realității în care trăia.

Mădă naiva, cu vederi puritane și obscur religioase intra în conflict cu Mădă cea care dorea să își exploreze sexualitatea, feminitatea…acum știe că fără aceasta Întregul nu ar fi integrat aceste aspecte iar cea de-a doua știe ca fără prima ar fi fost ușor să alunece și să se piardă în …Instinctualitate.

Mincinoasa Mădă știe că lumea ar fi arătat mai amenințătoare fără ea și a inteles ca și-a luat rolul de Protector al Întregului. Azi are încredere că Întregul are Curaj, se descurcă și fără ea.

Mădă Proasta a ințeles că ea este cea care a împins la cunoaștere și studiu. La perfecționare.

Mădă cea dornică de socializare, de expunere și de osanale nu conviețuia deloc bine cu Mădă pustnica, cea iubitoare de izloare și singurătate. Au ințeles că una fără cealaltă nu puteau exista. Pustnica ajuta la refacere, la introspecție, autocunoaștere și conectare cu Necunoscutul pe când cealaltă Contribuia și Împărtășea din ceea ce acumula Pustnica. Și-au înțeles și și-au acceptat darurile.

Sunt sigură că sunt părți ce nu le pot recunoaște încă, parți vechi și noi. Am înțeles însă complexitatea Ființei. Masa negocierilor interioare este deschisă acum. Nu mă mai tem că aș putea fi …doar într-un fel.

Onorez toate părțile din mine, vechi și noi, văzute și nevăzute, căci ele contribuie la Întreg și îmi arată că Ființa este .. Nelimitată.